(continuare din numarul trecut)
Si acum, intrebarea: De ce a pierit Tara? Sa lasam sa ne raspunda Domnul Dumnezeu cu autoritatea Sa, zicand: „Cine este inteleptul, care sa priceapa, si cui a grait gura Domnului, ca sa spuna pentru ce a pierit Tara si a fost arsa ca un pustiu, incat nimeni sa nu mai treaca prin ea? Si Domnul a raspuns: „Pentru ca au parasit Legea Mea, pe care le-am pus-o Eu, si nu au ascultat glasul Meu, nici nu s-au purtat cum le poruncea acel glas (Ieremia 9:12-13). Deci, colapsurile morale si economice, care in cele din urma pot duce chiar la pieirea acelei Tari, este, parasirea Legii lui Dumnezeu si neascultarea de glasul Lui.
Am intrat si in istoria urmarilor colapsului moral si economic, ca sa vedem la ce dezastre a dus tara, adica, la cucerirea regatului Iuda si a Ierusalimului, cu arderea Templului din Ierusalimi, si la marea captivitatea babiloniana a poporului Evreu, vreme de saptezeci de ani!
De ce? Din cauza idolatriei si a tot felul de faradelegi descoperite de Scripturile de mai sus. Si o alta cauza, pentru ca nu au ascultat de invataturile proorocului Ieremia, de a se preda cuceririlor Imperiului Babilonian, pentru pacatele lor, ca sa ramana populatia in tara, fara deportari, si tara nedistrusa si Templul Domnului nedaramat. Dar mai-marii poporului nu au ascultat de omul lui Dumnezeu.
Proorocul Ieremia, se defineste, astfel, ca un mesager mare a lui Dumnezeu, de a fi transmis toate Mesajele divine catre regii si conducatorii poporului, cu toate riscurile precum am vazut. Timp de patruzeci de ani, Ieremia isi desfasoara activitatea sub cinci regi, cu cea mai mare credinta si devotament fata de Dumnezeu si de popor. Asa a urmat Cartea: Plangerile lui Ieremia, pentru popor si tara distrusa din cauza colapsului moral in necredinta si pacat.
Colapsul moral al caderii Imperiului Babilonian.
Cel care a prezis, prin visul nepotului lui Nabucodonosor, caderea Babilonului a fost profetul Daniel. Dupa moartea lui Nabucodonosor a urmat la tron regele Belsatar. In timpul acestuia persii si mezii au atacat Babilonul si l-au cucerit, iar pe regele Belsatar l-au ucis in anul 539 inainte de Hristos. Aceasta cadere a Babilonului, a prevestit-o, din partea lui Dumnezeu, inca proorocul Isaia, cand a zis: „Si iata ca a venit calarimea si calaretii, doi cate doi. Apoi a luat iarasi cuvantul si a zis: „A cazut, a cazut Babilonul, si toate icoanele dumnezeiilor lui sunt sfaramate la pamant“ (Isaia 21:9).
In caderea Babilonului cu „toate icoanele dumnezeilor lui“ reprezinta idolatria, adica, idolii facuti de maini omenesti la care se inchina poporul, pervertit de la Dumnezeul adevarat. „American idol“, din vremea noastra, vine sa prezinte o pervertire a omului spre glorificarea unor persoane cu diferite calitati, in locul glorificarii Creatorului cerului si al pamantului, care a dat calitatile in creatura Sa umana. Ca in vremurile ateist-comuniste cu glorificarea dictatorului, care le-a adus prabusirea.
Iata ce spune Dumnezeul adevarat, a lui Araam, Isaac si Iacov, poporului Sau Israel cu privire la idolii neamurilor: „Idolii neamurilor sunt argint si aur, lucruri facute de maini omenesti. Gura au si nu vor grai; Ochi au si nu vor vedea; Urechi au si nu vor auzi, ca nu este duh in gura lor“ (Psalm 134:15-17).
In atatea locuri din Biblie putem afla despre caderea mare a Babilonului, ca in Cartea a 2-a Cronicilor, cap. 36, unde ni se descopera cucerirea Babilonului si captivitatea de saptezeci de ani a Evreilor pana la venirea Imperiului Persan (cf.2Cronici 36:20-23). Nu este timp sa ne oprim la prezentarea istorica a Imperiului Babilonian, pentru ca pe noi ne intereseaza cauza caderii lui, care, a fost colapsul moral in idolatrie si desfrau cu cele mai decazute moravuri in imoralitate, descoperite omenirii de Dumnezeu prin Sf. Scripturi, de unde a urmat caderea economica care nu a mai rezistat in fata Imperiului Persan care s-a ridicat.
Nu este, iarasi timp, sa ne oprim si la caderea celorlalte Imperii din istorie, dar cunoastem mai mult sau mai putin, fiecare ca, atunci cand moravurile rele au crescut intr-un Imperiu, si s-au dezvoltat abaterile de la legile morale, si a crescut idolatria, cu inlocuirea inchinarii la Dumnezeul adevarat, a urmat colapsul moral si economic cu caderea si pustirea celor mai mari Imperii din istoria lumii.
Colapsuri de viata si economice in vremurile moderne si a globalizarii.
Colapsurile de viata si economice in Univers in secolul XX si XXI se prezinta astfel: in Duminica din 25. Noiembrie. 2007, organizatia de caritate britanica Oxfam a lansat concluziile unui studiu al dezastrelor din ultimii douazeci de ani. Studiul Oxfam a fost bazat pe datele transmise de Crucea Rosie Internationala si Universitatea Louvain din Belgia. Astfel, in anul 1980 pamantul a fost lovit de 120 de dezastre naturale semnificative cu colapsuri de viata, ajungand in anul 2007 la numarul de peste 500 pe an, dezastre cu efecte semnificative! Cred ca numarul de peste 500 de dezastre pe an trebuie sa dea de gandit omenirii!
Anul 2007, a fost lovit de dezastre in toate partile globului afectand in primele 10 luni peste 250 de milioane de oameni, a declarat Oxfam director, Barabra Stocking. Si a adaugat: „Ne asteptam la dezastre din ce in ce mai multe si cu pericole semnificative“!
Daca intre anii 1985 si 1994, dezastrele naturale cu colapsuri economice din Univers au afectat in jur de 174 milioane de oameni anual, intre anii 1995 si 2004 au fost afectati peste 240 milioane de oameni. Cand s-au luat in calcule dezastrele lumii s-a tinut cont si de cutremurele de pamant, precum si dereglari ale atmosferei, necazuri pe pamant.
Miercuri, 7. Mai. 2008, Societatea Nationala de Cruce Rosie si Semiluna Rosie la Bucuresti, a publicat un raport al dezastrelor, in care printre altele se specifica anul 2007 cu o crestere a dezastrelor naturale cu 60 la suta fata de 2006. Doua sute unu milioane de persoane sau o persoana din 33 de pamanteni au fost afectate de dezastre naturale in anul 2007!
Iar Ciclonul Nargis, care a lovit Birmania, pe data de 3. Mai. 2008, si cutremurul din data de 12. Mai. 2008, magnitudinea de 7,8 pe scara Ritcher, din provincia Sishuan din sud-vestul Chinei, a dat de gandit la toti oameni care privesc la ce se intampla in Univers.
Iar privind in istoria lumii, de la potopul lui Noe incoace, gasim mari dezastre in Univers, dar frecventa lor a depasit mult numarul normal in secolele XX si XXI ca urmare a colapselor morale ca urmare a pacatelor si a faradelegilor oamenilor din toate popoarele lumii. Statistica care o voi prezenta am dat-o si in Articolul „Dezastrele din Univers sunt urmarea pacatelor“ in anul trecut 2008.
Cutremure de pamant.
Mai intai sa lasam sa ne vorbeasca Sf. Scriptura, din prezentarea Mantuitorului Hristos Iisus, Insusi, care ne-a prevenit, zicand: „Pe alocuri vor fi mari cutremure de pamant, foamete si ciuma; vor fi aratari inspaimantatoare, si semne mari in cer“ (Luca 21, 11); „Vor fi semne in soare, in luna si in stele. Pe pamant va fi stramtoare intre neamuri, ...“ (Luca 21,25).
In 2008. Mai 12 - Sishuam, China - peste 40.100 morti, peste 250.000 raniti si milioane de oameni afectati in mod direct! Au fost macelarite peste 2,5 milioane de animale domestice, cele mai multe pasari de casa. Peste 30,000 de hectare vegetale si grau, peste 100,000 hectare de orez au fost afectate!
In 2007, August - Peru - peste 1,540 morti si raniti. In 2006, Mai - Insula Java, Indonezia - peste 5,700 victime. 2005, Octombrie 5 - Kashmir, Pakistan - peste 80,000 morti si peste 3 milioane fara adapost. 2004, Decembrie 26, - Insula Sumatra, oceanul Indian - cel mai mare Tsunami inregistrat in istorie - intre 225,000 si 275,000. 2003, Decembrie 26, _ orasul Bam, Iran - intre 31,000 si 43,000 morti. 1999, August 17, - Turcia peste 20,000 morti. 1976, Iulie 28, -orasul Tangshan, NE Chinei - 242,000 morti, declarati oficial. Neoficial s-a estimat la 655,000 morti. 1970, Peru - peste 50,000 morti. 1948, Octombrie 5, - Ashgebet, Turkmenistan - peste 110,000 morti. 1935, Mai 30, Quetta, Pakistan - intre 30,000 si 60,000 morti. 1932, Decembrie 25, - China -70,000 morti. 1929, Decembrie 16, - Gansu, China - peste 200,00 morti. 1927, Mai 22, - Xining, China - peste 200,000 morti. 1923, Septembrie 1, - Tokyo, Japonia - peste 143,000 morti.
In 1908, Decembrie 28, - Messina Reggio-Calabria, Iatalia - peste 123, 000 morti. Romania in secolul trecut a fost cutremurata de peste 108 cutremure, cel mai puternic fiind cel din 1977, Martie 4, - Vrancea - 1,578 morti. Conform institutului de Cercetare Geologica al USA s-a ajuns ca mai mult de 3 milioane de cutremure sa miste pamantul anual. Peste 8,000 seisme pe zi sau unul la fiecare 11 secunde. Privind statisticele de mai sus, vazand, inca odata ce s-a petrecut in anii 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, in comparatie cu anii 1901 - 2002, consider ca nu poti fi indiferent.
Uragane, Cicloane, Inundatii. La fel, iata, Sf. Scriptura, care vorbeste, din partea lui Dumnezeu, prin proorocul Iezechul, zicand: „De aceea asa zice Domnul Dumnezeu: Iata, Eu, in mania Mea, voi slobozi furtuna mare, ploaie potopitoare voi varsa in urgia Mea si in mania Mea va cadea grindina pustiitoare“ (Iezechil 13,13).
In 2008, Mai 3, - ciclonul Nargis - peste 190 km/ora, cu valuri de peste 6 metrii, era la ora editarii articolului un bilant de peste 150,000 morti si disparuti. Una din cele mai izolate tari din lume, Myanmar, fosta Birmania, o populatie de 24 milioane locuitori, sub regim militar foarte dur, condusa 46 de ani de junta militara, a fost lovita pe nepregatite de ciclonul Nargis, si foarte greu a acceptat ajutor international, marind astfel numarul victimelor.
2007, Noiembrie, - Bangladesh - peste 3300 morti. 2007, Iunie - Septembrie, - inundatii, - Nepal, India, Bangladesh - peste 3,200 morti si 25 milioane fara adapost.
2005, August - Uraganul Katrina - peste 1800 de morti. 1998, Octombrie 26 - Noiembrie 4, - uraganul Mitch a lovit Honduras si Nicaragua omorand peste 11,000 si lasand peste 2,5 milioane fara adapost. 1975, August 5, - fluviul chinez, Yangtze - peste 85,000 morti. 1971, Hanoi - Vietnam - ploi torentiale care au omorat peste 100,000 de oameni. 1970, Noiembrie 13, - ciclonul Bhola - delta Gange - Bangladesh - peste 500,000 de morti declarati oficial. Dar s-au estimat peste 1 milion de morti. 1931, Mai - August - inundatii in China - peste 4 milioane de morti.
Epidemii si foamete.
Sa trecem tot Sf. Scriptura sa prezinte, mai intai, din partea Marelui nostru Dumnezeu, care zice: „Asa zice Domnul de acestia: Iata, voi trimite asupra lor sabie, foamete si ciuma si-i voi face ca smochinele cele stricate care, de rele ce sunt, nu se pot manca,“ (Ieremia 29,17). „Si voi trimite asupra lor sabie, foamete si ciuma, pana vor pieri din tara pe care le-o dadusem lor si parintilor lor“ (Ieremia 24,10). De ce toate acestea? Pentru ca au tagaduit pe Dumnezeu, precum tagaduiesc pe Dumnezeu oamenii de astazi, dupa Scriptura care zice: „Au tagaduit pe Domnul si au zis: „El nu este si nenorocirea nu va veni asupra noastra; si nu vom vedea nici sabie, nici foamete!“ (Ieremia 5,12).
Si iata, ca nenorocirea din cauza faradelegilor a venit. De exemplu: In anul 2007 s-a ajuns ca peste 3,5 milioane de copii sa moara in fiecare an de foame ori din cauza calitatii rele ale alimentelor si insuficienta mancare, ceea ce inseamna aproape ca 10 mii de copii mor zilnic de foame! Cresterea pretului la orez si grau produce o crestere a numarului de persoane care mor de foame sau din lipsa alimetatiei se imbolnavesc si mor.
Din 1900 pana in prezent - Malaria omoara peste 1 milion de oameni in fiecare an. 1980 pana in prezent - peste 65 de milioane de oameni au murit de SIDA si infectati cu HIV. 1984 - 1900, - in Etiopia peste 1 milion de oameni au murit de foame. 1965 - 1967, - seceta in India a omorat peste 1,5 milioane de oameni. 1957 - 1958, - gripa asiatica a omorat peste 2 milioane de oameni. 1921 - seceta din Rusia a omorat peste 5,21 milioane de oameni. Lenin desi era o catastrofa atat de mare a refuzat sa recunoasca dezastrul ce nu-l putea controla! 1918 - 1919 - gripa spaniola a omorat peste 20 milioane de oameni. Cu adevarat te sperii!!! Iar Mantuitorul Iisus Hristos, ne descopera, zicand: „Ce zic voua, zic tuturor: Vegheati! (Marcu 13,37). Aceste Statistici sunt conform prezentarii in (Ziarul „Romanian Times“ Nr. 213, din Mai - Iunie 2008, Portland, de D-l Nelu Ciorba)
(continuare in numarul viitor)
Preot Paroh Aurel Sas, Biserica Ortodoxa Romana Sf. Gheorghe, Las Vegas, Nevada